Viitorii conducători auto, în dialog cu polițiștii!

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, are în implementare în această perioadă, o campanie de prevenire a accidentelor rutiere și  de prevenire a furturilor din autoturisme.

 

Polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiști ai Biroului Rutier Bacău au continuat și în această săptămână activitățile în cadrul campaniei ”STOP ACCIDENTELOR RUTIERE!”, dedicate viitorilor conducători auto.

Campania de prevenire desfășurată în colaborare cu Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, cu sprijinul școlilor de șoferi, are două componente: prevenirea accidentelor rutiere, cauze și consecințe (reguli de circulaţie în trafic, riscuri de victimizare prin accidente rutiere, efectele consumului de alcool și droguri la volan) și prevenirea furturilor din autoturisme.

În cadrul activității desfășurată în municipiul Bacău, polițiștii au pus accent pe educarea viitorilor conducători auto, astfel încât, în trafic, să acționeze în siguranţă pentru ei şi ceilalți. În același timp, atragem atenția și pietonilor, în calitate de participanți la traficul rutier, că au și ei o multitudine de responsabilități.

Deasemenea, polițiștii au tras un semnal de alarmă în ceea ce privește grija pentru genți, bagaje şi cumpărături, astfel încât să nu fie lăsate la vedere în autoturisme şi mai ales să nu fie lăsate peste noapte în autovehicule. 

Campania ”STOP ACCIDENTELOR RUTIERE!” se desfășoară în școlile de șoferi din județul Bacău până în luna decembrie 2021.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.