Evenimentul are loc în 14 și 15 mai, în Piața Tricolorului. Accesul și participarea sunt gratuite.
Bucurie în Mișcare, cel mai amplu program de promovare al sportului de masă din România, împlinește în 2022, 10 ani de activitate. În primul deceniu am oferit unui milion de oameni – copii, tineri și adulți – un spațiu unde să experimenteze bucuria sportului individual și organizat, cu impact pozitiv pe multiple planuri, în sute de comunități din România și Republica Moldova.
Festivalul Bucurie în Mișcare, organizat de Asociația 11even cu sprijinul Kaufland România, ajunge weekendul acesta la Bacău. Împreună cu partenerul local de organizare, Fundația de Sprijin Comunitar, am pregătit o mulțime de jocuri și activități, demonstrații sportive, dansuri și arte marțiale, concursuri pentru gașca de prieteni și pentru întreaga familie, terenuri de badminton, minifotbal și volei, panou de escaladă, precum și workshopuri cu experți în sport și nutriție în cadrul zonei #rutinademișcare.
Rutina de Mișcare este manifestul nostru pentru un stil de viață sănătos, pe care îl promovăm atât în cadrul evenimentelor, cât și online, printr-o campanie care scoate la lumină poveștile a 100 de oameni din țară, indiferent de vârstă, sex sau ocupație, care includ mișcarea în rutina lor zilnică. Cele 100 de povești vor fi postate în decursul anului 2022 pe paginile de Facebook și Instagram ale programului Bucurie în Mișcare România și pe site-ul www.bucurieinmiscare.ro și au rolul de a ne inspira să alegem mișcarea, zi de zi.
În Bacău, programul celor 2 zile de festival Bucurie în mișcare este următorul:
SÂMBĂTĂ, 14 MAI
SCENĂ
10:00 – Fitness & înviorare alături de Efixbody
10:30 – Activități fizice: aerobic, pilates, combat, step, body tonic cu Go Gym
11:00 – Concert susținut de către artiștii locali
11:30 – Demonstrații de karate – inițiere și performanță susținute de Club Sfinx
12:00 – Demonstrații de karate ținute de Club Hanare
12:30 – Fitness, work your body and your mind – Know Limits Studio
13:00 – Demonstrații de Zumba cu Liga Studențească
14:30 – Dans alături de Dans-Moon Light
15:00 – Demonstrații de Karate ținute de Clubul Sportiv Dan Botezatu
15:30 – Mișcare prin dans pentru toate vârstele alături de FSC Dansuri
16:00 – Demonstrații de dans modern – Club Sportiv Adamas
16:30 – Concert susținut de către artiștii locali
17:00 – Dans copii cu Sindrom Down – Club Artis Daio
17:30 – Balet – RD Art Academy
18:00 – Demonstrații de Karate ținute de către Clubul Sportiv Bao
18:30 – Dans în aer liber
ATELIERE (10:00 – 18:00)
Activități ținute de către Liga Studenților
Sănătate prin educație – Sanity
Educație prin joacă cu Don Dosco
„Lumea cu alți ochi” și „Confuz în mișcare” – Cepeca
Expoziție cu vânzare produse handmade/baloane modelabile/face painting FSC
Sport în aer liber – Street Workout Bacău
COMPETIȚII
16:00 Slowbike
DUMINICĂ, 15 MAI
SCENĂ
10:00 – Demonstrații de Zumba cu Liga Studențească
10:30 – Street Dance cu Firtstep
11:00 – Demonstrații JUDO și AIKIDO ținute de CS Alternativ Sport
11:30 – Demonstrații de dans ținute de Palatul Copiilor
11:45 – Demonstrații TAE-BO și Arte Marțiale ținute de Asociația Happy Life
12:00 – Dansuri populare – Centru de Zi – Dr. Ștefan Ciobanu (F.S.C.)
12:30 – Concert susținut de către artiștii locali
13:00 – Bătaie cu apă – Activitate interactivă
14:30 – Demonstrații de Kata, Kumite și Kobudo ținute de Clubul Phoenix
15:00 – Demonstrații de dans ținute de Trupa de Majorete a Liceului Economic Bacău
15:30 – Dans alături de Flashmob FSC
16:00 – Moment de Dans Modern – Club Sportiv Adams
16:30 – Demonstrații de dans ținute de Trupa de Majorete a Liceului Vasile Alecsandri
Bacău
17:00 – Moment artistic susținut de către Biclea Maria
17:30 – Jonglerii, dans și mișcare ținute de către Fundația Don Bosco
18:00 – Dans alături de Flashmob FSC
18:30 – Color fun & muzică
ATELIERE (10:00 – 18:00)
Activități ținute de către Liga Studenților
Sănătate prin educație – Sanity
Educație prin joacă cu Don Dosco
„Lumea cu alți ochi” și „Confuz în mișcare” – Cepeca
Expoziție cu vânzare produse handmade/baloane modelabile/face painting FSC
Sport în aer liber – Street Workout Bacău
COMPETIȚII
11:00 – Cross (7-10 ani,11-16 ani, 17-100)
11:00 – Competiție fotbal
16:00 – Competiție fotbal
Anul acesta, Festivalul Bucurie în Mișcare, programat în perioada 7 mai – 12 iunie, va ajunge în următoarele orașe: Alba Iulia, Bacău, Brașov, Constanța, Craiova, Deva, Iași,
Lugoj, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare și Târgu Jiu.
Despre Bucurie în Mișcare
Construim comunități mai puternice, mai sănătoase, mai fericite
Nu facem suficientă mișcare – mai mult de jumătate dintre români sunt obezi sau supraponderali și peste un milion suferă de boli metabolice. După doi ani de izolare din cauza pandemiei, trebuie să reînvățăm să ne conectăm – socializarea din curtea sau de pe uliță a fost înlocuită de rețele sociale virtuale. Nu mai apreciem activitățile în aer liber – în România, un copil petrece aproape 23 de ore pe săptămână în faţa unui ecran (calculator sau televizor).
Programul Bucurie în Mișcare s-a născut pentru a ne aminti că și cele mai complicate probleme au soluții simple și se bazează pe faptul că comunitățile care participă la sport și recreere dezvoltă legături sociale puternice, sunt locuri mai sigure, iar oamenii care trăiesc în ele sunt, în general, mai sănătoși și mai fericiți decât comunitățile în care activitatea fizică nu este o prioritate.
Sursa: Realitatea de Bacau