Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, alături de Asociaţia Română Anti-Sida (ARAS) și Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi au lansat miercuri, 11 mai, campania de informare, educare și conștientizare LIVE(RO)2-EST în județul Bacău.

Evenimentul a avut loc în Sala Mare a Consiliului Județean Bacău și a fost deschis de Prof. Univ. Dr. Anca TRIFAN, urmând mesaje adresate participanților din partea reprezentanților autorităților locale și județene și partenerii proiectului LIVE(RO)2-EST, Colegiul Medicilor, Casa de Asigurări de Sănătate, Direcția de Sănătate Publică.

Conferința de lansare a fost urmată de o întâlnire de lucru dintre reprezentanții proiectului LIVE(RO)2-EST și medicii de familie din județul Bacău ce vor contribui la îndeplinirea misiunii de testare, stadializare și direcționare către tratament a pacienților cu boli hepatice ce se desfășoară în județul Bacău până în luna septembrie 2023.

La fel ca în celelalte județe LIVE(RO)2-EST, pe lângă implicarea medicilor de familie, și pe durata campaniei băcăuane se vor derula ample activități de informare și conștientizare prin difuzare de spoturi tv și radio, diseminare de materiale de informare și promoționale, evenimente publice, toate derulate sub sloganul Împreună oprim hepatita. Hai la doctor! #LIVERO2 Acum și în județul BACĂU!

Obiectivul proiectului LIVE(RO)2-EST constă în furnizarea de servicii medicale de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic și direcționare către tratament al pacienților cu boli hepatice cronice, secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatitice B/D și C, din regiunile de dezvoltare Nord-Est și Sud-Est, respectiv din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea.

Proiectul „Program regional integrat de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic și direcționare către tratament al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatice B/D și C din regiunile Nord-Est și Sud-Est – LIVE(RO)2 – EST”, este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Beneficiarul proiectului este Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi; parteneri: Asociaţia Română Anti-Sida (ARAS) și Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iași.  Proiectul se derulează până la finalul anului 2023 și are o valoare totală 52,397,520.56 lei, din care valoarea cofinanțării UE 51,661,021.53 lei.

 

Până la acest moment, în cadrul proiectului LIVE(RO)2-EST s-au lansat campaniile județene Iași, Constanța, Tulcea, Galați și Suceava. Mai multe informații despre proiect și calendarul campaniilor județene sunt disponibile pe site-ul proiectului www.livero2-est.umfiasi.ro și pe pagina de Facebook Livero-2-EST

Sursa: Realitatea de Bacau