Ambasadorul Elveției, două zile în Bacău pentru investiții în mobilier de lemn

Ambasadorul Confederației Elvețiene la București, Excelența Sa Urs Herren se va afla în județul Bacău începând de mâine, 3 aprilie, și timp de două zile va vizita mai multe obiective economice. Înaltul demnitar se află în fruntea unei delegații numeroase în cadrul Programului de Cooperare elvețiano-român. Printre obiectivele vizate se numără firme specializate în producția de mobilier de lemn din zonă: Lux Artim Onești, Dan Prod Tg. Ocna și Belhar Grup Dărmănești. Excelența Sa Urs Herren a mai vizitat Bacăul în 2017, când municipiul Bacău a devenit oficial Centru de Afaceri pentru Export (CAE) în cadrul unui proiect cofinanțat prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român prin care a fost pus în aplicare proiectul „Servicii integrate pentru export destinate IMM-urilor din România”. Prin acest proiect au fost deschise numai două astfel de centre de afaceri, prin camerele de comerț și industrie din Bacău și Ploiești. Proiectul se derulează până în luna iunie 2019 pentru a oferi servicii de promovare a exporturilor practicate de întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din industria mobilei și din agricultura ecologică aflate în regiunile Nord-Est și Muntenia Sud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.