Au condus autovehicule deși aveau alcoolemii de peste 1,00 mg/ l alcool pur în aerul expirat

La data de 11 iunie a.c., în jurul orei 21:30, un echipaj de poliţie din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului a identificat în trafic, în localitatea Motoșeni, un bărbat de 55 de ani, din comuna Răchitoasa, în timp ce conducea un autovehicul, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Acesta a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat și condus la spital, unde a refuzat recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din verificări, polițiștii au stabilit că bărbatul avea permisul de conducere reținut.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis și refuz de recoltare de mostre biologice de sânge.

 

La data de 12 iunie a.c., în jurul orei 23:30, o patrulă de poliţie din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Onești au depistat în trafic, în localitatea Cașin, un bărbat de 42 de ani, în timp ce conducea un autovehicul, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat și condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.