Minivacanța de RUSALII, în siguranță

Peste 800 de polițiști băcăuani au fost în stradă pentru liniștea și siguranța cetățenilor, în perioada minivacanței de Rusalii, respectiv 10.06- 13.06. 2022, astfel încât, nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice.

 

Polițiștii au intervenit la 278 de solicitări primite din partea cetățenilor, din care 255 semnalate prin 112. 

 

Prezenţa activă a poliţiştilor a făcut ca, în această perioadă, să nu fie înregistrate evenimente deosebite, reliefând faptul că măsurile pentru creșterea siguranței cetățeanului, adoptate de Poliția Română, și-au atins scopul.

 

Tot în această perioadă, polițiștii au prins în flagrant delict 12 persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni.

 

În cadrul activităților efectuate, polițiștii din județul Bacău au aplicat 719 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 266.000 de lei.

 

O atenție deosebită a fost acordată traficului rutier, polițiștii acționând pe principalele drumuri naţionale pentru ca cetățenii să se deplaseze în condiții cât mai sigure.

 

De asemenea, polițiștii au reținut 99 de permise de conducere și au retras 41 de certificate de înmatriculare.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.