CSM Bacău a revenit pe teren pentru un amical cu Dunărea Călărași

Handbaliștii de la CSM Bacău au revenit astăzi în sală unde au avut un meci de verificare cu Dunărea Călărași. Cum apărătorii n-au fost la fel de aspri ca într-o partidă oficială, scorul a fost unul cu multe goluri 30-33 (13-15). Totuși, CSM Bacău nu s-a putut baza pe toți jucătorii, unii fiind răciți, alții ușor accidentați.
Următoarea partidă amicală a CSmeilor va fi joi, 24 ianuarie, de la ora 19.30, cu CSM Vaslui, tot la Sala Sporturilor. Iniţial, meciul trebuia să se dispute cu o zi mai devreme, tot de la 19.30, dar echipa vasluiană a solicitat amânarea cu o zi.
CSM Bacău va relua campionatul pe 30 ianuarie, acasă, contra vicecampioanei Steaua Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.