Flagrant și percheziții la traficanții de droguri

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, au efectuat două percheziții domiciliare, la persoane bănuite de trafic și deținere de droguri de risc, precum și o acțiune de prindere în flagrant delict.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, au efectuat un complex de activități pentru documentarea activității unor persoane bănuite de cultivarea ilicită de cannabis și distribuirea acestuia în județul Bacău, dar și în țară.
            
În urma celor două percheziții efectuate, polițiștii au descoperit două culturi outdoor de cannabis, fiind ridicate 18 plante de cannabis, în stare naturală, cu masa totală de aproximativ 28 de kilograme, 36,42 de kilograme de fragmente vegetale, de cannabis și 4,4 kilograme inflorescente de cannabis(muguri).

De asemenea, au mai fost ridicate dispozitive folosite pentru cultivarea indoor si outdoor a plantelor de cannabis, două laptopuri și două telefoane mobile.

2 persoane au fost conduse, pentru audieri, la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, iar, în urma probatoriului administrat, au fost reținute, pentru 24 de ore.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități, au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău și jandarmii Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.