Fraude la bugetul de stat prin obținerea ilegală de rambursări de TVA

La data de 19 octombrie a.c, polițiștii de la economic s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, reprezentanţii a două societăți comerciale, în perioada ianuarie – septembrie 2021 ar fi evidenţiat în actele contabile operaţiuni fictive.

Aceştia ar fi înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale între cele două societăţi comerciale administrate în drept sau în fapt, în valoare de 1.900.000 de lei, care în fapt nu s-ar fi derulat. Astfel, în perioada ianuarie-iulie a.c., ar fi fost înregistrate şi respectiv declarate vânzări ale uneia dintre societăți către cealaltă de 748.643 lei reprezentând materie primă şi 1.155.000 lei reprezentând achiziţii.

În aceeaşi perioadă unul dintre reprezentanți ar fi obţinut ilegal sume cu titlu de rambursări de la bugetul de stat, TVA în valoare de aproximativ 362.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.