Material lemnos confiscat de polițiști

În perioada 27 aprilie – 02 mai a.c., polițiștii Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol, cu sprijinul de specialitate al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, al Gărzii Forestiere Suceava, al Direcției Silvice Bacău, Ocoalele Silvice Bacău și Zeletin, au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor incidente domeniului silvic privind transportul, deținerea, expedierea și/sau comercializarea materialelor lemnoase, dar și a modului de respectare a prevederilor legale privind emiterea avizelor de însoțire a materialelor lemnoase.

Au fost efectuate verificări la două depozite de materiale lemnoase, dar și verificate în trafic, 15 vehicule care transportau material lemnos.

În urma abaterilor identificate cu aceste ocazii au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.000 lei, dar și dispusă măsura complementară de confiscare valorică a cantității de 129 m.c. cherestea rășinoase și lemn de foc, cu o valoare totală de 106.500 de lei, din care 115 m.c. cherestea rășinoase, în valoare de 102.650 de lei și 14 m.c. lemn de foc, fag și rășinos.

Combaterea infracțiunilor contra mediului reprezintă o prioritate a Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, în perioada următoare fiind desfășurate acțiuni și controale, pe raza de competență.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.