Trafic de droguri în Penitenciarul Bacău! Cum erau introduse substanțele

La data de 03.05.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –Serviciul Teritorial Bacău împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău efectuează 11 percheziții domiciliare pe raza județului Bacău, inclusiv la o unitate de penitenciar, în două dosare privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și  efectuare fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada septembrie 2020 – martie 2023, mai multe persoane, parte aflate în executarea unor pedepse privative de libertate, au achiziționat, preparat, confecționat, transportat și  introdus, prin disimularea prin impregnare în hârtie,  și comercializat în unitățile de detenție diferite cantități de drog de mare risc și substanțe cu efect psihoactiv.
Audierile în cauză urmează a fi realizate la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bacău.
Acțiunea este  realizată cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.