Premierul Viorica Dăncilă, vizită pe șantierele de după inundații

Premierul Viorica Dăncilă, dar și o delegație formată din miniștrii Lucian Șova, Ioan Deneș și Carmen Dan, au vizitat în această dimineață șantierele deschise în Slănic Moldova și Târgu Ocna, în urma inundațiilor. În aceste zile au loc lucrări de refacere a albiilor, podurilor și zidurilor de sprijin ale râurilor care ieșind din matcă au provocat inundații masive în zonă.

„Am alocat în Guvern banii necesari pentru refacerea lor în regim de urgenţă, astfel încât viaţa şi bunurile oamenilor şi obiectivele sociale din zonă să nu mai fie puse în pericol de viituri în perioadele ploioase ale anului”, a spus Viorica Dăncilă.

Investiția la Slănic Moldova este de 3,9 milioane de lei, bani alocați de Guvern și Administrația Apele Române.

La finalul vizitei în care s-au prezentat lucrările, premierul a declarat că va reveni în Moldova pentru a prezenta investițiile pe care executivul le va face.

„Am să mă întorc în Moldova şi o să vorbesc de toate investiţiile care se fac pe zona Moldovei, inclusiv aici, la Bacău, pentru că am văzut anumite lucruri care nu sunt conforme cu realitatea. Dacă susţinem la nivel european o politică de coeziune, această coeziune trebuie să fie şi între regiunile ţării şi toate regiunile ţării trebuie să se dezvolte ca să ajungă la un anumit nivel. Eu susţin toate zonele, susţin şi Moldova. Dar am să vin cu toate investiţiile care se fac, inclusiv aeroportul pe fonduri europene de la Bacău, inclusiv autostrăzile, inclusiv spitale, tot ceea ce ţine de investiţii, atât pe fonduri europene, dar şi în parteneriat public-privat, pentru că noi avem investiţii în Moldova”, a declarat Dăncilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.