ANPC A VERIFICAT APROAPE 500 DE DEZVOLTATORI IMOBILIARI

ANPC A VERIFICAT APROAPE 500 DE DEZVOLTATORI IMOBILIARI
Principalele nereguli fiind nerespectarea suprafeţelor minime
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat acțiuni de control la nivel național în domeniul dezvoltărilor imobiliare.
Potrivit instituției, au fost verificați 491 de operatori economici, iar 216 societăți comerciale au fost depistate cu abateri.
Printre principalele nereguli constatate se numără nerespectarea suprafețelor minime utile prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996, respectiv apartamente cu o cameră sub 37 mp, cu două camere sub 52 mp și cu trei camere sub 66 mp.
În urma controalelor, ANPC a aplicat 166 de amenzi contravenționale, în valoare totală de peste 979.000 de lei, și 144 de avertismente.
Totodată, 3.055 de unități locative neconforme au fost oprite temporar de la comercializare, iar operatorii vizați au fost obligați să adopte măsuri de remediere și compensare financiară pentru consumatori.
Pe pagina sa de Facebook, ANPC a transmis și o serie de recomandări pentru persoanele care intenționează să cumpere o locuință, printre care verificarea autorizației de construire, a intabulării în Cartea Funciară, a suprafeței utile minime legale, precum și citirea atentă a clauzelor privind garanțiile și penalitățile pentru întârziere.
ANPC reamintește că, potrivit legii, garanțiile acordate de vânzător sunt de 3 ani pentru buna execuție, 10 ani pentru vicii ascunse și 2 ani pentru instalațiile aferente apartamentului.
Citește și:
- 21:42 - Israelul și SUA au atacat Iranul. Ayatollahul Khamenei a fost ucis, iar trupul său a fost recuperat – SURSE israeliene
- 20:24 - Orientul Mijlociu în pragul escaladării: Israel și Statele Unite au atacat Iranul, spații aeriene închise și zboruri anulate
- 19:49 - Iranul a închis Strâmtoarea Ormuz, prin care trece până la 30% din petrolul mondial
- 12:03 - Premierul Netanyahu, mesaj ferm după atacurile asupra Iranului: Acest regim terorist ucigaş nu trebuie să fie înarmat cu arme nucleare. Îi mulțumesc marelui nostru prieten, Donald Trump - VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News











