Ploile torențiale au ucis sute de persoane, începând din iunie, în India și Nepal, unde inundațiile și alunecările de teren din acest sezon musonic au provocat pagube generalizate, au indicat marți date oficiale, informează AFP.
Serviciul meteorologic indian a avertizat săptămâna aceasta cu privire la "ploi violente" în majoritatea statelor din sudul și nord-estul țării.
Marți, echipele de salvare căutau două persoane date dispărute după o creștere bruscă a apelor care a ucis nouă persoane în districtul Una din statul Himachal Pradesh, a declarat pentru AFP o responsabilă a districtului, Shikha Rana. Un vehicul a fost luat de ape, potrivit martorilor.
În statul Uttar Pradesh (nord), cel puțin 17 persoane au murit în urma inundațiilor de săptămâna trecută.
În vest, zonele deșertice din Rajasthan se află, la rândul lor, sub ape. Cel puțin 22 de persoane și-au pierdut viața în acea regiune începând de duminică, potrivit mass-media locale.
În nordul țării, Uttarakhand este de asemenea afectat de inundații, care au ucis cel puțin 51 de persoane de la începutul lunii iunie, potrivit datelor furnizate de guvernul local.
De asemenea, în iulie, peste 200 de persoane și-au pierdut viața în statul sudic Kerala, după ce alunecările de teren au afectate sate și plantații de ceai.
În lunile mai și iunie, țara a fost deja afectată de un val de căldură, în capitala New Delhi temperaturile urcând până la 49,2 grade Celsius.
Dezastrele naturale legate de condițiile meteorologice sunt frecvente în această perioadă, care se întinde din iunie până în septembrie, însă schimbările climatice cresc frecvența și gravitatea acestora, potrivit experților.
India este al treilea cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră din lume. Țara s-a angajat să atingă neutralitatea carbonului până în 2070, cu două decenii mai târziu decât majoritatea țărilor industrializate din Occident.
În țara vecină, Nepal, 171 de persoane au murit de la începutul sezonului musonic, la mijlocul lunii iunie, dintre care 109 în urma unor alunecări de teren, conform autorității responsabile cu gestionarea dezastrelor naturale.
Peste 40 de persoane sunt date dispărute, iar cel puțin 200 de locuitori au fost răniți.
În districtul Chitwan (centru), două autocare au fost luate de apele unui râu la mijlocul lunii iulie, după ce au trecut peste barierele de siguranță rutieră în timpul unei alunecări de teren, provocând moartea a circa 50 de persoane.
AGERPRES