S-a ridicat restricția de tonaj pe DN1, Ploiești – Brașov, pe perioada închiderii circulației pe Valea Oltului!

S-a ridicat restricția de tonaj pe DN1, Ploiești – Brașov, pe perioada închiderii circulației pe Valea Oltului!
CNAIR recomandă utilizarea rutelor alternative
CNAIR informează utilizatorii rețelei rutiere că, în conformitate cu art. 15 din Ordinul comun al ministrului Transporturilor şi Afacerilor Interne nr. 647/127/2016, cu modificările și completările ulterioare s-a luat decizia ridicării temporare, în perioada 8 iulie – 9 august 2024, a restricției de circulație pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe sectorul de drum DN1, Ploieşti (intersecţie DN1 cu DJ236) - Braşov (intersecţie DN1 cu DN1A) în zilele de marți – joi, in intervalul orar 6:00 - 22:00.
Această măsură se aplică pe durata executării unor lucrări de defrișare, rănguire, dislocare de stânci periculoase, pentru realizarea lucrărilor aferente secțiunii 2 a autostrăzii Sibiu - Pitești, pe tronsonul DN 7, între Boița (ieșire de pe autostradă) și Brezoi, pentru care, din considerente de siguranță a participanților la trafic, s-a impus instituirea unei restricții totale de circulație, pe timpul zilei, timp de o lună, începând cu data de 08.07.2024.
CNAIR recomandă utilizarea rutelor alternative și multumește tuturor utilizatorilor rețelei rutiere pentru înțelegerea față de disconfortul creat.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:05 - Răsturnare de situație: Partidul UNIT nu mai susține moțiunea împotriva Guvernului Ilie Bolojan, deși a semnat-o
- 09:49 - Numărătoarea inversă a început: doar o zi până la votul pe moțiunea pentru debarcarea lui Bolojan
- 09:39 - Închisoare cu executare după furtul unui iPhone de pe terasa unui bar
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News













