Cincizeci de milioane de dolari pentru a repara o eroare judiciară: autoritățile din Chicago au fost condamnate luni să plătească această sumă record unui afro-american care a făcut zece ani de închisoare pentru o omucidere din 2008 pe care nu a comis-o, informează miercuri AFP.
Potrivit unor documente judiciare emise cu data de luni, dar făcute publice marți, juriul federal al statului Illinois, în nordul SUA, a acordat în unanimitate lui Marcel Brown, 34 de ani, 50 de milioane de dolari compensație pentru cei zece ani de detenție în care acesta a stat din 2008 până în 2018.
"Aceasta este cea mai mare sumă din istoria SUA acordată unui reclamant condamnat în mod eronat", a anunțat într-un comunicat cabinetul de avocatură Loevy&Loevy care l-a reprezentat pe Brown.
Acesta din urmă fusese condamnat în 2011 la 35 de ani de închisoare pentru uciderea unui bărbat în 2008 la Chicago, în urma unor mărturii smulse cu forța de poliția și unor dovezi fabricate.
"Eram doar un copil și ei m-au aruncat în groapa cu lei fără nicio remușcare", a comentat bărbatul, citat de avocații săi.
Marcel Brown a fost declarat nevinovat de justiție și eliberat din închisoare în 2018, iar anul următor a depus plângere penală împotriva orașului, poliției și justiției locale din Chicago.
Potrivit acestei plângeri și relatării sale pentru New York Times, Brown a fost arestat în septembrie 2008 după ce o femeie l-a acuzat pe nedrept de complicitate la uciderea unui bărbat găsit împușcat într-un parc din acest mare oraș de pe malul Marilor Lacuri.
El a fost interogat timp de 33 de ore într-o încăpere fără ferestre, iar polițiștii nu i-au permis să doarmă, să mănânce și să contacteze un avocat, pentru a-i smulge mărturii "de o manieră coercitivă".
"În final, s-a făcut dreptate, mie și familiei mele", și-a exprimat bucuria Marcel Brown, potrivit avocaților săi, care au precizat că anchetatorul care a condus interogatoriul în urmă cu 16 ani va trebui să plătească personal 50.000 de dolari.
"Juriul a decis că drepturile constituționale (ale lui Brown) au fost încălcate și că poliția din Chicago a fabricat dovezi (...). Aceasta e suficient. Poliția din Chicago trebuie să înceteze să facă să fie condamnați oameni pe nedrept", au subliniat avocații.
Cea mai recentă reparație a uneia dintre cele mai mari erori judiciare din istoria SUA datează din octombrie 2022: doi afro-americani declarați nevinovați după 20 de ani de închisoare pentru asasinarea în 1965 a lui Malcolm X au primit 36 de milioane de dolari de la orașul și statul New York.
AGERPRES