Polițiștii au găsit la locuința unui tânăr o armă și coarne de căprior

foto 17.01-1
Polițiștii de la Secţia 2 Rurală Moineşti şi Secţia 7 Rurală Brusturoasa au efectuat o acțiune de amploare pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice și a accidentelor rutiere. Aproape 50 de agenți au împânzit drumurile din zonă, ocazie cu care au constatat patru infracţiuni flagrante, au aplicat 84 de sancţiuni, în valoare de peste 32.000 lei, din care 55 șoferilor, au reţinut 2 permise de conducere şi 5 certificate de înmatriculare.În urma unei percheziții la domiciliul unui bărbat de 37 de ani, din comuna Asău, aceștia au găsit o armă de tir sportiv cu aer comprimat, șapte cutii de alice, un binoclu, trei coarne de căprior şi o baionetă. Pentru că a refuzat să predea coarnele de căprior gestionarului fondului de vânătoare, el a primit o amendă de 1.000 de lei. Dar ofițeri au întocmit și dosar penal și fac cercetări pentru infracţiunile de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată.
Poliţiştii au mai identificat și un bărbat de 30 de ani, din Moineşti, care fi sustras cantitatea de 400 litri produs petrolier condensat, dintr-o conductă aparţinând unei societăţi comerciale, prejudiciul fiind de 600 de lei. Și în acest caz s-a început o achetă pentru furt calificat.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:48 - Ana Maria Păcuraru, premiată la Beijing de Reprezentantul Special al MAE China pentru activitatea sa jurnalistică
- 13:29 - Încep înscrierile la creșă si grădiniță pentru anul școlar 2026-2027
- 13:15 - Premieră! România a trimis 4.000 de oi în Algeria cu avionul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














