FOTO: Curățenia de primăvară a început din...cimitire

Cimitirul Sarata 1
Ca în fiecare primăvară, și în acest an în Bacău s-a dat startul curățeniei de primăvară. Primele activități de igienizare în care sunt implicați angajații Societății de Servicii Publice Municipale Bacău se desfășoară în cimitire.“Printre lucrările ce vor fi efectuate în această primavară se numără înlocuirea materialului dendrologic îmbătrânit și a mobilierului urban nefuncțional, renovarea toaletelor, amenajarea terenului, aleilor și a căilor de acces”, au transmis reprezentanții SSPM.Unele lucrări diferă de la un cimitir la altul. În Cimitirul Central, de exemplu, până acum a fost renovat gardul și a fost înlocuit sistemul de alimentare cu apă potabilă din apropierea căii principale de acces, iar o altă cișmea va fi amenajată în capătul aleii principale. În Cimitirul Sărata 1 au fost montate elemente de mobilier urban, iar aleile au fost amenajate cu pietriș. Terenul a fost dezafectat, suplimentat cu pământ pentru nivelare și însămânțat cu gazon. Potrivit reprezentanților SSPM, după finalizarea lucrărilor de igienizare, vor fi efectuate lucrări de renovare a grupurilor sanitare și va fi înlocuită poarta de la intrare. Iar în cimitirul Gherăiești va fi construită o toaletă, întrucât în prezent în incintă nu există grup sanitar.“În toate cimitirele vor fi montate bănci și coșuri pentru deșeurile menajere, până în prezent fiind deja montate 90 de coșuri. În Cimitirul Șerbănești a fost suplimentat numărul pubelelor de colectare a deșeurilor. De asemenea, au fost dezafectate zonele neamenajate de depozitate a deșeurilor din incintele cimitirelor. În total au fost ridicate 15 tone e deșeuri. În vederea amenajării peisagistice a incintelor cimitirelor din administrare, SSPM Bacău urmează să încheie un contract-cadru pe 2 ani, pentru livrarea de material dendrofloricol divers. Acesta va fi utilizat pentru revigorarea spațiilor verzi și amenajarea acestora prin înlocuirea exemplarelor îmbătrânite sau afectate”, au mai transmis reprezentaníi SSPM.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










