Advertising
Dosar penal după evenimentele de ieri de la Valea Uzului. Polițiștii băcăuani vor să afle cine a distrus poarta de acces în Cimitirul Eroilor
7 iun. 2019, 15:55

uzu dosar
Articol scris de Scris de Craciun Florin
Reprezentanții Jandarmeriei Române au anunțat astăzi că a fost deschis un dosar penal și se fac cercetări pentru distrugere după incidentele care au avut loc ieri la Cimitirul din Valea Uzului. Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Române, criminaliștii din cadrul Inspectoratului de Polițe Județean Bacău au cercetat zona după manifestația de la Cimitirul din Valea Uzului și s-a dispus deschiderea unui dosar penal.„Având în vedere aspectele constatate la fata locului, respectiv distrugerea porții de acces în cimitir, s-a dispus constituirea unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 253 Cod Penal, precum și în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptelor și a identificării persoanelor implicate”, a transmis astăzi Jandarmeria Română. Potrivit sursei citate, jandarmii, împreună cu celelalte structuri ale MAI, au avut ca principale obiective prevenirea apariției unor acte de violență între participanții la cele două momente comemorative și evitarea unor acte de profanare a unor morminte din respectivul cimitir, comportamente care ar fi generat un „impact emoțional deosebit” pentru populația din zonă. „Premergător și pe timpul desfășurării evenimentelor, Jandarmeria împreună cu celelalte structuri MAI au adoptat măsuri preventive pentru detensionarea situației și protecția tuturor participanților”, mai spun reprezentanții Jandarmeriei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














