Bacău : Incendiu puternic în Lupești, comuna Mănăstirea Cașin - trei locuințe și anexe, afectate de flăcări

WhatsApp Image 2026-01-21 at 09.36.04
Un incendiu de proporții a izbucnit în satul Lupești, comuna Mănăstirea Cașin, mobilizând forțe importante de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești. La fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), o autofreză, o autospecială pentru intervenții și comandă (APIC), precum și o ambulanță SMURD. Potrivit primelor informații, incendiul s-a manifestat generalizat la trei locuințe și mai multe anexe gospodărești, existând riscul de extindere din cauza apropierii construcțiilor și a condițiilor dificile din zonă.Intervenția pompierilor a fost îngreunată de accesul limitat, drumul permițând circulația unei singure autospeciale pe sens. De asemenea, în zonă nu există rețea de apă curentă, iar cantitatea de apă disponibilă în fântâni a fost insuficientă. În aceste condiții, la un moment dat, echipajele au fost nevoite să folosească o pompă pentru alimentarea autospecialelor cu apă din râul Cașin. La fața locului s-au aflat primarul și viceprimarul comunei Mănăstirea Cașin, precum și mai mulți cetățeni, care au sprijinit intervenția pompierilor pentru limitarea propagării incendiului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:32 - Anca Alexandrescu: Eu sunt doar o voce care duce mai departe niste mesaje. Orice ați face, nu-mi închideți gura și nici Realitatea. Nu ne vom opri
- 22:27 - Realitatea Plus, lăsată din nou fără emisie timp de trei ore. George Simion acuză „pumnul în gură pus democrației și libertății presei”
- 21:56 - George Simion, reacție acidă după acuzațiile de dezinformare: ”Românii au văzut cine a intoxicat spațiul public”
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














