Comănești: Incendiu la un complex comercial din Piața Centrală, intervenție de amploare a pompierilor

WhatsApp Image 2026-01-07 at 10.35.01 (1)
Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de 7 ianuarie, la ora 05:52, la un complex de magazine situat în orașul Comănești, pe strada Republicii, în zona Pieței Comănești. Pompierii militari au fost solicitați să intervină de urgență pentru limitarea și stingerea focului. La fața locului au fost mobilizate cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD Comănești și două autospeciale pentru intervenție și comandă. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum, focul afectând acoperișul clădirii. În urma incendiului, a fost afectată o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați din acoperiș. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor către alte spații comerciale din zonă. Din primele cercetări, cauza probabilă a producerii incendiului a fost efectul termic al unui burlan metalic neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului. Nu au fost raportate victime, iar autoritățile urmează să stabilească valoarea pagubelor materiale produse în urma incendiului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
- 20:03 - România rămâne în urmă la infrastructură: doar 131 km de autostradă inaugurați și zeci de mii de kilometri de drumuri degradate
- 20:00 - Donald Trump avertizează Iranul: „Timpul nu este de partea lor”. Pentagonul anunță extinderea blocadei
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














